Secțiunea se concentrează asupra modului în care Directiva NIS îmbunătățește nivelul de pregătire al statelor membre prin impunerea obligației de a avea autorități naționale competente eficace și echipe de intervenție în caz de incidente de securitate informatică (CSIRT) eficace. Mai precis, secțiunea abordează obligația de a desemna autoritățile competente naționale, inclusiv rolul punctului unic de contact. Sunt discutate trei teme: (a) posibile structuri naționale de guvernanță (de exemplu, modele centralizate, descentralizate etc.) și alte cerințe, (b) rolul punctului unic de contact și (c) echipe de intervenție în caz de incidente de securitate informatică. 3.1. Tipul de autorități Articolul 8 din Directiva NIS impune statelor membre obligația de a desemna autorități competente la nivel național privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice, recunoscând, în același timp, în mod explicit posibilitatea de a desemna „una sau mai multe autorități competente la nivel național”. Considerentul 30 din directivă explică această opțiune în materie de politică: „Având în vedere diferențele dintre structurile naționale de guvernanță și pentru a salvgarda acordurile sectoriale sau organismele de supraveghere și de reglementare ale Uniunii deja existente și a evita suprapunerile, statele membre ar trebui să fie capabile să desemneze mai multe autorități naționale competente responsabile cu îndeplinirea atribuțiilor legate de securitatea rețelelor și a sistemelor informatice ale operatorilor de servicii esențiale și ale furnizorilor de servicii digitale în temeiul prezentei directive”. În consecință, statele membre au libertatea de a alege să desemneze o autoritate centrală care să se ocupe de toate sectoarele și serviciile reglementate de directivă sau mai multe autorități, de exemplu în funcție de tipul de sector. Atunci când decid cu privire la abordare, statele membre se pot baza pe experiența dobândită în urma abordărilor naționale utilizate în contextul legislației existente privind protecția infrastructurilor critice de informații (Critical Information Infrastructure Protection, CIIP). Așa cum se arată în tabelul 1, în cazul CIIP, statele membre au decis să adopte o abordare fie centralizată, fie descentralizată în atribuirea competențelor la nivel național. Exemplele naționale sunt utilizate în acest caz numai cu titlu informativ și pentru a aduce în atenția statelor membre cadrele organizatorice existente. Prin urmare, Comisia nu sugerează faptul că modelul utilizat de respectivele țări pentru CIIP ar trebui să fie utilizat în mod necesar în scopul transpunerii Directivei NIS. Statele membre pot, de asemenea, să opteze pentru diverse mecanisme hibride, care includ elemente atât ale abordărilor centralizate, cât și ale celor descentralizate. Se poate opta pentru alinierea la mecanismele naționale anterioare de guvernanță pentru diversele sectoare și servicii acoperite de directivă sau recent stabilite de autoritățile în cauză, de părțile interesate relevante identificate drept operatori de servicii esențiale și de furnizorii de servicii digitale. Existența cunoștințelor de specialitate privind securitatea cibernetică, considerațiile în materie de finanțare, relațiile dintre părțile interesate și interesele naționale (de exemplu, dezvoltarea economică, siguranța publică etc.) pot fi, de asemenea, factori importanți care să determine opțiunile statelor membre. 11

Select target paragraph3

Connect to a paragraph
Connect to an entity
Disable highlights
Add to table of contents