Secțiunea se concentrează asupra modului în care Directiva NIS îmbunătățește nivelul de
pregătire al statelor membre prin impunerea obligației de a avea autorități naționale
competente eficace și echipe de intervenție în caz de incidente de securitate informatică
(CSIRT) eficace. Mai precis, secțiunea abordează obligația de a desemna autoritățile
competente naționale, inclusiv rolul punctului unic de contact. Sunt discutate trei teme: (a)
posibile structuri naționale de guvernanță (de exemplu, modele centralizate, descentralizate
etc.) și alte cerințe, (b) rolul punctului unic de contact și (c) echipe de intervenție în caz de
incidente de securitate informatică.
3.1. Tipul de autorități
Articolul 8 din Directiva NIS impune statelor membre obligația de a desemna autorități
competente la nivel național privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice,
recunoscând, în același timp, în mod explicit posibilitatea de a desemna „una sau mai multe
autorități competente la nivel național”. Considerentul 30 din directivă explică această
opțiune în materie de politică: „Având în vedere diferențele dintre structurile naționale de
guvernanță și pentru a salvgarda acordurile sectoriale sau organismele de supraveghere și
de reglementare ale Uniunii deja existente și a evita suprapunerile, statele membre ar trebui
să fie capabile să desemneze mai multe autorități naționale competente responsabile cu
îndeplinirea atribuțiilor legate de securitatea rețelelor și a sistemelor informatice ale
operatorilor de servicii esențiale și ale furnizorilor de servicii digitale în temeiul prezentei
directive”.
În consecință, statele membre au libertatea de a alege să desemneze o autoritate centrală care
să se ocupe de toate sectoarele și serviciile reglementate de directivă sau mai multe autorități,
de exemplu în funcție de tipul de sector.
Atunci când decid cu privire la abordare, statele membre se pot baza pe experiența dobândită
în urma abordărilor naționale utilizate în contextul legislației existente privind protecția
infrastructurilor critice de informații (Critical Information Infrastructure Protection, CIIP).
Așa cum se arată în tabelul 1, în cazul CIIP, statele membre au decis să adopte o abordare fie
centralizată, fie descentralizată în atribuirea competențelor la nivel național. Exemplele
naționale sunt utilizate în acest caz numai cu titlu informativ și pentru a aduce în atenția
statelor membre cadrele organizatorice existente. Prin urmare, Comisia nu sugerează faptul că
modelul utilizat de respectivele țări pentru CIIP ar trebui să fie utilizat în mod necesar în
scopul transpunerii Directivei NIS.
Statele membre pot, de asemenea, să opteze pentru diverse mecanisme hibride, care includ
elemente atât ale abordărilor centralizate, cât și ale celor descentralizate. Se poate opta pentru
alinierea la mecanismele naționale anterioare de guvernanță pentru diversele sectoare și
servicii acoperite de directivă sau recent stabilite de autoritățile în cauză, de părțile interesate
relevante identificate drept operatori de servicii esențiale și de furnizorii de servicii digitale.
Existența cunoștințelor de specialitate privind securitatea cibernetică, considerațiile în materie
de finanțare, relațiile dintre părțile interesate și interesele naționale (de exemplu, dezvoltarea
economică, siguranța publică etc.) pot fi, de asemenea, factori importanți care să determine
opțiunile statelor membre.
11
Select target paragraph3
Connect to a paragraph
Connect to an entity
Disable highlights
Add to table of contents